Aseara am vazut la cinema filmul Martianul. Un film deosebit, realizat dupa o carte si mai deosebita. Dar nu despre acest film doresc sa scriu astazi. Ci despre ceea ce mi-a trecut prin minte urmarind aceasta realizare a Hollywood-ului. Va puteti imagina oare, macar pentru o secunda, ce s-ar putea realiza daca noi ca specie am inceta sa gandim atat de individualist si egoist?! Daca ne-am opri o secunda din toata nebunia care ne inconjoara si am gasi o modalitate de a colabora om cu om, tara cu tara, natiune cu natiune sau continent cu continent?!! O colaborare care sa fie alimentata, nu de interesele meschine ale unei natiuni sau individ fata de alt individ, ci de o colaborare condusa de altruism, de dorinta sincera de a schimba lucrurile in bine, cu gandul la prezent, dar mai ales la viitor, la cei ce vor sa vina dupa noi!?

Cu ce ne ocupam noi in schimb? Ne amenintam reciproc cu lucruri de genul sanctiunilor, taierea fondurilor structurale, achitarea unor taxe si penalitati. Si asta in cadrul unei uniuni care teorectic e bazata pe principiile democratice, pe negociere, pe idea de consens. Toate acestea pentru ca Europa nu pare a reusi sa gaseasca o modalitate de a organiza si implementa preluarea, trierea, verificarea si, ulterior, daca este cazul, integrarea unor oameni care fug din zone marcate de saracie, razboaie, lipsuri, s.a.m.d.

O Europa care a privit fara nici un fel de reactie atitudinea unui personaj important din conducerea acestui organism care ne explica nici mai mult, nici mai putin ca trebuie sa ne purtam frumos si cu respect cu o tara si o natiune care acum, in secolul 21, in secolul in care vorbim de calatorii interspatiale, de colonizarea planetei Marte, schimba frontierele cu tancurile. Apoi cu o seninatate demna de sfinti ne spune ca nu s-a intamplat asa ceva, si in acelasi timp ne explica clar si raspicat ca arsenalul nuclear pe care il detine poate face lumea, daca ei ar dori acest lucru, praf si pulbere in mai putin de 24 de ore. De parca acum, in 2015, scopul suprem al umanitatii ar fi sa se autoincinereze.

Dincolo de Europa, peste apa calda a Mediteranei, alta nebunie. Si nu, nu vorbesc de Statul Islamic, desi a beneficiat de multa publicitate pe la televiziuni, pe internet si te mai miri pe ce alta sursa de raspandire a informatiilor. Vorbesc de Siria si de marea aglomerare de pe cerul sirian unde toata lumea bombardeaza pe toata lumea, si toti o fac in numele democratiei si impotriva teroristilor. Ce or fi cautand francezi, americani, sauditi, israelieni, qatarezi, iordanieni, sirieni, canadieni si, mai nou, rusi in spatial aerian sirian, eu nu am reusit sa intaleg nici pana in ziua de azi. Si asta in contextul in care de la Crimeea incoace tensiunile sunt tot mai mari intre europeni si americani, pe de-o parte, si rusi pe de alta parte. Ca americanii au trei drone mai putin in inventar, multumita rusilor care nu au avut loc de ele pe cerul Siriei, ca turci i-au vaduvit pe rusi de un Mig-29 si posibil o drona (daca nu o fi fost a sirienilor), care a tot fortat spatiul aerian turc, nu pare sa ingrijoreze pe nimeni si, mai ales, nimeni nu sufla o vorba. Mai aflam de ici colo, din presa on-line. Problema e ca nici aia nu e sigura. Suntem in secolul manipularilor de tot felul, dar mai ales manipulare mediatica, pe internet. Or, o minte neavizata greu reuseste sa deosebeasca adevarul de butaforie. Si asta-i grav, pentru ca ajungi sa nu mai intelegi nimic, si de aici si pana la paranoia si teoria conspiratiilor nu mai e decat un pas. Uitati-va la rusi. Au impresia ca toata lumea vrea sa ii mature de pe fata pamantului.

Si sa nu uitam de China, care tot isi mareste pretentiile teritoriale in dauna vecinilor. Pana si Japonia a iesit din starea de latenta defensiva (daca pot sa o numesc asa) si s-a apucat de lansat portavioane (or portavioanele sunt prin definitie arme ofensive, de proiectare a fortei la distanta mare). Care sunt port elicopter, zic japonezii, dar care la nevoie pot usor acomoda si noul F-35. Chiar daca ei nu recunosc lucrul asta.

O sa imi spuneti ca nebuni de acest fel s-au mai vazut si in timpul razboiului rece, cand au mai dat jos un avion, au mai ciocanit vreun submarin prea indraznet. Da corect, dar in linii mari legile nescrise ale acelei confruntari reci, au fost respectate cu sfintenie de toate partile beligerante. Astazi in schimb nimeni nu pare sa mai respecte nimic. Toti joaca la rupere pe principiul: who is going to blink first!
Si atunci stau eu si ma intreb, cu mintea mea de muritor de rand: oare cat de greu ar fi ca un pilot mai nervos sau mai obosit sa apese un buton situat pe mansa unui avion militar sau a unui lansator de rachete sol-aer?!
Caci da, pacea lumii sta intr-un buton. Si din acel moment nu prea mai exista cale de intoarcece. Spiritele se vor inflama si mai tare decat sunt si lucrurile vor evolua cu o viteza mult prea mare chiar si pentru acest secol al vitezei.

Nu sunt un pacifist declarat (dar nici un adept al conflictului), caci inteleg, sau cred eu ca inteleg, modul cum functioneaza lumea in care traim. Si mai inteleg ca, fara forte armate, o tara ar inceta destul de repede sa mai aiba ceva de zis, daca nu chiar sa mai existe. Inteleg ca lumea se reaseaza pe noi zone de influenta, noi forme teritoriale. Se schimba convulsiv, violent. Si cata vreme nu ne afecteaza direct nu ne dam seama. Problema cu aceasta noua schimbare ar putea sa fie si ultima, ar putea sa fie acel razboi mare, care va pune capat tutoror razboaielor. Si nu pentru ca brusc omenirea va realiza ce pierdere totala de timp si fara sens este o conflagratie, ci pentru ca nu va mai fi nimeni sa poarte un nou conflict. Vom fi disparut cu totii in neantul propriei noastre prostii.
Si daca ne-am duce doar noi, specia umana, nu ar fi asa grav. Grav e ca in paralel vom rade tot ce e frumos si, mai ales, tot ce nu ne apartine.

Photo: www.artofvfx.com

Martianul